Conjugation of încumeta
ɨn.ku.meˈtathird-person singular simple past indicative of încumeta Ver definición completa →
Indicativ
Prezent
| eu | încumet |
| tu | încumeți |
| el / ea | încumetă |
| noi | încumetăm |
| voi | încumetați |
| ei / ele | încumetă |
Imperfect
| eu | încumetam |
| tu | încumetai |
| el / ea | încumeta |
| noi | încumetam |
| voi | încumetați |
| ei / ele | încumetau |
Perfectul simplu
| eu | încumetai |
| tu | încumetași |
| el / ea | încumetă |
| noi | încumetarăm |
| voi | încumetarăți |
| ei / ele | încumetară |
Mai mult ca perfectul
| eu | încumetasem |
| tu | încumetaseși |
| el / ea | încumetase |
| noi | încumetaserăm |
| voi | încumetaserăți |
| ei / ele | încumetaseră |
Conjunctiv
Prezent
| eu | să încumet |
| tu | să încumeți |
| el / ea | să încumete |
| noi | să încumetăm |
| voi | să încumetați |
| ei / ele | să încumete |
Imperativ
Afirmativ
| tu | încumetă |
| voi | încumetați |
Negativ
| tu | nu nu încumeta |
| voi | nu nu încumetați |
Forme nepersonale
Infinitiv
| — | a încumeta |
Gerunziu
| — | încumetând |
Participiu
| — | încumetat |