Conjugation of încuviința
to approve Ver definición completa →
Indicativ
Prezent
| eu | încuviințez |
| tu | încuviințezi |
| el / ea | încuviințează |
| noi | încuviințăm |
| voi | încuviințați |
| ei / ele | încuviințează |
Imperfect
| eu | încuviințam |
| tu | încuviințai |
| el / ea | încuviința |
| noi | încuviințam |
| voi | încuviințați |
| ei / ele | încuviințau |
Perfectul simplu
| eu | încuviințai |
| tu | încuviințași |
| el / ea | încuviință |
| noi | încuviințarăm |
| voi | încuviințarăți |
| ei / ele | încuviințară |
Mai mult ca perfectul
| eu | încuviințasem |
| tu | încuviințaseși |
| el / ea | încuviințase |
| noi | încuviințaserăm |
| voi | încuviințaserăți |
| ei / ele | încuviințaseră |
Conjunctiv
Prezent
| eu | să încuviințez |
| tu | să încuviințezi |
| el / ea | să încuviințeze |
| noi | să încuviințăm |
| voi | să încuviințați |
| ei / ele | să încuviințeze |
Imperativ
Afirmativ
| tu | încuviințează |
| voi | încuviințați |
Negativ
| tu | nu nu încuviința |
| voi | nu nu încuviințați |
Forme nepersonale
Infinitiv
| — | a încuviința |
Gerunziu
| — | încuviințând |
Participiu
| — | încuviințat |