Conjugation of urâți
[uˈrɨt͡sʲ]second-person plural present indicative/subjunctive Ver definición completa →
Indicativ
Prezent
| eu | urâțesc |
| tu | urâțești |
| el / ea | urâțește |
| noi | urâțim |
| voi | urâțiți |
| ei / ele | urâțesc |
Imperfect
| eu | urâțeam |
| tu | urâțeai |
| el / ea | urâțea |
| noi | urâțeam |
| voi | urâțeați |
| ei / ele | urâțeau |
Perfectul simplu
| eu | urâții |
| tu | urâțiși |
| el / ea | urâți |
| noi | urâțirăm |
| voi | urâțirăți |
| ei / ele | urâțiră |
Mai mult ca perfectul
| eu | urâțisem |
| tu | urâțiseși |
| el / ea | urâțise |
| noi | urâțiserăm |
| voi | urâțiserăți |
| ei / ele | urâțiseră |
Conjunctiv
Prezent
| eu | să urâțesc |
| tu | să urâțești |
| el / ea | să urâțească |
| noi | să urâțim |
| voi | să urâțiți |
| ei / ele | să urâțească |
Imperativ
Afirmativ
| tu | urâțește |
| voi | urâțiți |
Negativ
| tu | nu nu urâți |
| voi | nu nu urâțiți |
Forme nepersonale
Infinitiv
| — | a urâți |
Gerunziu
| — | urâțind |
Participiu
| — | urâțit |