Conjugation of minți
minˈt͡sisecond-person singular indicative/subjunctive present of minți (“to lie”) Ver definición completa →
Indicativ
Prezent
| eu | mint |
| tu | minți |
| el / ea | minte |
| noi | mințim |
| voi | mințiți |
| ei / ele | mint |
Imperfect
| eu | mințeam |
| tu | mințeai |
| el / ea | mințea |
| noi | mințeam |
| voi | mințeați |
| ei / ele | mințeau |
Perfectul simplu
| eu | minții |
| tu | mințiși |
| el / ea | minți |
| noi | mințirăm |
| voi | mințirăți |
| ei / ele | mințiră |
Mai mult ca perfectul
| eu | mințisem |
| tu | mințiseși |
| el / ea | mințise |
| noi | mințiserăm |
| voi | mințiserăți |
| ei / ele | mințiseră |
Conjunctiv
Prezent
| eu | să mint |
| tu | să minți |
| el / ea | să mintă |
| noi | să mințim |
| voi | să mințiți |
| ei / ele | să mintă |
Imperativ
Afirmativ
| tu | minte |
| voi | mințiți |
Negativ
| tu | nu nu minți |
| voi | nu nu mințiți |
Forme nepersonale
Infinitiv
| — | a minți |
Gerunziu
| — | mințind |
Participiu
| — | mințit |