Conjugation of îndoi
ɨn.doˈifirst-person/second-person singular indicative/subjunctive present of îndoi (“to bend”) Ver definición completa →
Indicativ
Prezent
| eu | îndoi |
| tu | îndoi |
| el / ea | îndoaie |
| noi | îndoim |
| voi | îndoiți |
| ei / ele | îndoaie |
Imperfect
| eu | îndoiam |
| tu | îndoiai |
| el / ea | îndoia |
| noi | îndoiam |
| voi | îndoiați |
| ei / ele | îndoiau |
Perfectul simplu
| eu | îndoii |
| tu | îndoiși |
| el / ea | îndoi |
| noi | îndoirăm |
| voi | îndoirăți |
| ei / ele | îndoiră |
Mai mult ca perfectul
| eu | îndoisem |
| tu | îndoiseși |
| el / ea | îndoise |
| noi | îndoiserăm |
| voi | îndoiserăți |
| ei / ele | îndoiseră |
Conjunctiv
Prezent
| eu | să îndoi |
| tu | să îndoi |
| el / ea | să îndoaie |
| noi | să îndoim |
| voi | să îndoiți |
| ei / ele | să îndoaie |
Imperativ
Afirmativ
| tu | îndoaie |
| voi | îndoiți |
Negativ
| tu | nu nu îndoi |
| voi | nu nu îndoiți |
Forme nepersonale
Infinitiv
| — | a îndoi |
Gerunziu
| — | îndoind |
Participiu
| — | îndoit |