Conjugation of striga
striˈɡathird-person singular/plural present indicative Ver definición completa →
Indicativ
Prezent
| eu | strig |
| tu | strigi |
| el / ea | strigă |
| noi | strigăm |
| voi | strigați |
| ei / ele | strigă |
Imperfect
| eu | strigam |
| tu | strigai |
| el / ea | striga |
| noi | strigam |
| voi | strigați |
| ei / ele | strigau |
Perfectul simplu
| eu | strigai |
| tu | strigași |
| el / ea | strigă |
| noi | strigarăm |
| voi | strigarăți |
| ei / ele | strigară |
Mai mult ca perfectul
| eu | strigasem |
| tu | strigaseși |
| el / ea | strigase |
| noi | strigaserăm |
| voi | strigaserăți |
| ei / ele | strigaseră |
Conjunctiv
Prezent
| eu | să strig |
| tu | să strigi |
| el / ea | să strige |
| noi | să strigăm |
| voi | să strigați |
| ei / ele | să strige |
Imperativ
Afirmativ
| tu | strigă |
| voi | strigați |
Negativ
| tu | nu nu striga |
| voi | nu nu strigați |
Forme nepersonale
Infinitiv
| — | a striga |
Gerunziu
| — | strigând |
Participiu
| — | strigat |