Conjugation of amenința
a.me.ninˈt͡sathird-person singular simple perfect indicative of amenința (“to threaten”) Ver definición completa →
Indicativ
Prezent
| eu | ameninț |
| tu | ameninți |
| el / ea | amenință |
| noi | amenințăm |
| voi | amenințați |
| ei / ele | amenință |
Imperfect
| eu | amenințam |
| tu | amenințai |
| el / ea | amenința |
| noi | amenințam |
| voi | amenințați |
| ei / ele | amenințau |
Perfectul simplu
| eu | amenințai |
| tu | amenințași |
| el / ea | amenință |
| noi | amenințarăm |
| voi | amenințarăți |
| ei / ele | amenințară |
Mai mult ca perfectul
| eu | amenințasem |
| tu | amenințaseși |
| el / ea | amenințase |
| noi | amenințaserăm |
| voi | amenințaserăți |
| ei / ele | amenințaseră |
Conjunctiv
Prezent
| eu | să ameninț |
| tu | să ameninți |
| el / ea | să amenințe |
| noi | să amenințăm |
| voi | să amenințați |
| ei / ele | să amenințe |
Imperativ
Afirmativ
| tu | amenință |
| voi | amenințați |
Negativ
| tu | nu nu amenința |
| voi | nu nu amenințați |
Forme nepersonale
Infinitiv
| — | a amenința |
Gerunziu
| — | amenințând |
Participiu
| — | amenințat |