Conjugation of împinge
ɨmˈpin.d͡ʒeto push (transitive: apply a force to (an object) so that it moves away), thrust, shove Ver definición completa →
Indicativ
Prezent
| eu | împing |
| tu | împingi |
| el / ea | împinge |
| noi | împingem |
| voi | împingeți |
| ei / ele | împing |
Imperfect
| eu | împingeam |
| tu | împingeai |
| el / ea | împingea |
| noi | împingeam |
| voi | împingeați |
| ei / ele | împingeau |
Perfectul simplu
| eu | împinsei |
| tu | împinseși |
| el / ea | împinse |
| noi | împinserăm |
| voi | împinserăți |
| ei / ele | împinseră |
Mai mult ca perfectul
| eu | împinsesem |
| tu | împinseseși |
| el / ea | împinsese |
| noi | împinseserăm |
| voi | împinseserăți |
| ei / ele | împinseseră |
Conjunctiv
Prezent
| eu | să împing |
| tu | să împingi |
| el / ea | să împingă |
| noi | să împingem |
| voi | să împingeți |
| ei / ele | să împingă |
Imperativ
Afirmativ
| tu | împinge |
| voi | împingeți |
Negativ
| tu | nu nu împinge |
| voi | nu nu împingeți |
Forme nepersonale
Infinitiv
| — | a împinge |
Gerunziu
| — | împingând |
Participiu
| — | împins |